Dacă domeniul eticii implică recomandarea comportamentului corect şi greşit, atunci etica în mediul virtual implică investigarea locului unde ceea ce e greşit interacţionează cu ceea ce e corect, din punct de vedere etic. De altfel, noţiunea de etică presupune ansamblul regulilor de conduită împărtăşită de o anumită comunitate, reguli care sunt fundamentate pe distincţia dintre bine şi rău.
O etică a comunicării este chemată în primă instanţă să decidă între binele şi răul unui act informaţional, calificând în terminologie axiologică imaginea obiectivă autentică a transmiterii unui conţinut cognitiv şi statuând un mănunchi de condiţii originare menite sa clarifice programatic, pe un proiect vast, toată desfăşurarea consecventă.

Dezvoltarea comunicaţiilor sociale la care asistăm astăzi presupune mai mult decât o simplă revoluţie tehnologică, o reevaluare completă a percepţiei oamenilor despre lumea înconjurătoare, verificând şi exprimând astfel această înţelegere. Accesul permanent la imagini şi idei, precum şi transmiterea lor rapidă, de la un continent la altul, au consecinţe, atât pozitive, cât şi negative asupra dezvoltării psihologice, morale şi sociale a persoanelor, a structurii şi funcţionării societăţii, a schimburilor culturale, asupra percepţiei şi transmiterii de valori, idei universale, ideologii şi convingeri religioase.
În cursul deceniului care s-a scurs, adevărul acestor afirmaţii a devenit şi mai frapant. Astăzi nu trebuie prea multă imaginaţie pentru a ne înfăţişa planeta ca pe o reţea mondială fremătând de transmisii electronice, o planetă care intercomunică la adăpostul liniştii pe care o conferă universul. Problema etică este de a şti dacă acest lucru contribuie la dezvoltarea autentică a persoanei umane şi dacă ajută indivizii şi popoarele să fie fideli destinului lor transcendent.

Şi, bineînţeles, din multe puncte de vedere răspunsul este pozitiv. Noile mijloace de comunicare în masă sunt instrumente puternice pentru educaţie şi îmbogăţire culturală, pentru activitatea comercială şi participarea politică, pentru dialogul şi înţelegerea interculturală.. Totuşi, există şi “reversul medaliei”: mijloacele de comunicare socială, care pot contribui la binele persoanei şi al comunităţilor, pot fi de asemenea folosite în scopul exploatării, manipulării, dominării şi coruperii.

Internetul este cel mai nou, şi sub multe aspecte unul dintre cele mai influente dintr-o serie de mijloace de comunicare: telegraful, telefonul, radioul, televiziunea care, pentru mulţi oameni, au eliminat în mod progresiv spaţiul şi timpul ca obstacole în calea comunicării în ultimul secol şi jumătate. Consecinţele asupra indivizilor, naţiunilor şi a întregii lumi sunt imense. Ca şi pentru celelalte mijloace de comunicare, persoanele şi comunităţile umane sunt în centrul unei evaluări etice a Internetului. În ceea ce priveşte mesajul comunicat, procesul de comunicare, problematica structurii şi a sistemului comunicării, “principiul etic fundamental este următorul: persoana umană şi comunitatea umană sunt scopul şi măsura utilizării mijloacelor de comunicare socială; comunicarea ar trebui să se producă prin persoane în vederea dezvoltării integrale a altor persoane.”

Secolul al XIX-lea a fost cel al modernizării prin industrializare. Astăzi, plecând de la cele mai variate linii directoare pentru a înţelege noua tehnologie, putem discuta despre două puncte de vedere din care pot rezulta ramificaţii infinite :
a) Tehnologia actuală a informaţiei – raportată la etică şi societate, este admisă/admisibilă atâta vreme cât este sub un anumit imperiu, câtă vreme informaţia este ţinută sub control. Lucruri pozitive precum mariajele rezultate dintr-o discuţie banală iniţial, între două persoane cu afinităţi, apoi afacerile legitime organizate între întreprinzători, comunicarea continuă şi fără cost enorm, abdicarea timpului în faţa vitezei informaţiei, toate acestea pot reprezenta doar un pilon uşor de doborât de către susţinătorii celui de-al doilea punct de vedere care →
b) Afirmă şi dezavuează total Internetul. Dacă înţelegem că o informaţie vehiculată în mod revoltător poate conduce la un război sau dacă « admitem » că până şi cel mai cuminte om poate fi corupt de imensitatea vulgarismelor, atunci cu necesitate se impune o cenzură, o restricţie până la auto(matică)-restricţie, a unui automatism în cadrele căruia se să înţeleagă că numai prin supravegherea tehnologiei acesteia, se poate înainta mai prudent, dacă oamenii se revoltă astăzi sau rămân inerţi în faţa calculatorului, acest lucru se întâmplă doar pentru că nimeni nu mai este interesat să controleze informaţia.

Dezvoltarea Internetului ridică numeroase alte probleme etice legate de chestiuni precum protecţia vieţii private, securitatea şi confidenţialitatea informaţiilor, drepturile de autor şi proprietatea intelectuală, pornografia, siturile care incită la ură, difuzarea de zvonuri şi acuzaţii “deghizate” ca ştiri, şi multe altele. Cu toate acestea, este lumea în care trăim, ne dezvoltăm şi ne creştem copiii. Din păcate, nu putem evita site-uri care sunt departe de a conţine ceva etic pentru că ele sunt atât de intens promovate, încât involuntar tot ajungi la ele. Până la urmă, apariţia acestora este efectul cererii de pe piaţă. Lumea este interesată de scandaluri, violenţă iar mass-media se supune cererii consumatorului pentru că altfel, ar înceta să mai existe. Cu toate acestea, mass-media este restricţionată în a publica materiale care nu s-ar încadra în normele deontologice ale jurnaliştilor. Nu acelaşi lucru putem spune despre mediul virtual, unde informaţiile capătă alte dimensiuni care nu fac referire la etică şi deontologie. Faptul că nu există o lege care să protejeze utilizatorul, face ca ziarele de scandal, tabloidele să promoveze din ce în ce mai intens senzaţionalul sub forma materialelor cu conţinut extrem de violent, pornografic şi să îndemne la practici care sunt sub orice critică. Astfel, orice informaţia este denaturată şi transformată dintr-o ştire, într-o bârfă presărată cu detalii picante şi cu fotografii indecente. Meseria acestor jurnalişti este de a scoate în evidenţă informaţii mondene, însă dacă aceste informaţii conţin ceva neobişnuit, atunci ele sunt transformate cu ajutorul presupunerilor în altfel de ştiri care să capteze atenţia publicului.

Cetăţeanul are dreptul să fie informat cât mai corect şi obiectiv de către presă. Realitatea este din punct de vedere al unei prese cu adevărat libere, în acelaşi timp o materie primă, dar şi un proces finit. Preluând din oferta haotică de fapte ale cotidianului pe acelea care par a avea consecinţe sau par a răspunde curiozităţii epistemice a destinatarului, presa le încarcă cu semnificaţii şi elaborează din ele un “real” inteligibil, mai mult sau mai puţin ordonat.
Când a venit vorba de etică, în cazul jurnalismului mereu s-au pus semne de întrebare, în special în cazul investigaţiilor. Etica jurnalistică a străbătut drum dificil, situate undeva la graniţa dintre teorie şi practică. Profesioniştii din mass media au datoria de a impune la locul de muncă respectarea cu stricteţe a codului etic al jurnaliştilor. Dacă unim termenii jurnalism şi Internet, dilemele se amplifică.
Studiind ceea ce presupune etica şi raportînd la presa online, observăm că etica în spaţiul virtual nu are o importanţă prea mare, de fapt, nimic nu este monitorizat, astfel că se publică orice ce se vinde. Pentru a vedea în ce măsură etica este un principiu pentru publicaţiile online, am studiat două site-uri care sunt versiunea online a ziarelor din România „Cancan” şi „Click”. Faptul că aceste ziare sunt tabloide, desigur că ne aşteptăm să vedem pe paginile lor informaţii despre viaţa secretă a artiştilor, poze surprinse de paparazzi sau alte detalii care ar suscita interesul cititorilor şi i-ar face să cumpere ziarul. Atunci cînd răsfoim ziarul, aceste detalii nu sunt omise, pentru că se respectă specificul ziarului.


Atunci cînd vorbim de varianta online a ziarelor, informaţia capătă o altă nuanţă. Jurnalismul presupune că informarea şi comunicarea, aşa cum sunt transmise de către jurnalism prin presă, cu un sprijin important din partea noilor tehnologii, au o importanţă decisivă pentru dezvoltarea persoanei şi a societăţii. Cu siguranţă, aceste site-uri pot să influenţeze şi să formeze opinii în rândul cititorilor. Dincolo de faptul că site-urile nu difuzează nicio informaţie cu caracter public, acestea nu tratează nici pe departe informaţii care s-ar putea transforma într-o ştire. Presa atunci cînd îşi evaluează responsabilităţile faţă de cetăţean sau societate pe care le fundamentează prin exerciţiul profesional, este obligată să se refere mai întâi la adevăr. Adevărul ca măsură circumstanţială a inteligibilului este, deci, în ceea ce priveşte presa, o datorie fundamentală pentru jurnalist şi o garanţie de credibilitate pentru cetăţean. Analizînd site-ul cancan.ro nu putem evita materialele cu conţinut pornografic, fotografii indecente sau link-uri către alte site-uri care promovează vînzări online. Cu toate acestea, site-ul încearcă să realizeze o combinaţie dintre materialele specifice unui tabloid şi informaţiile de interes public. Printre articole, putem depista şi informaţii despre legi adoptate, curiozităţi care nu depăşesc limitele etice sau sfaturi despre sănătate. Desigur, acestea respectă regulile: au titluricare să atragă, modul de expunere este foarte lejer, dar în principiu, se poate delimita conţinutul informativ. Ştirile se pierd prin mulţimea de informaţii cu tentă scandaloasă, sexuală, dar există, ceea ce mai salvează din aparenţele unui site sub orice critică atunci cînd vorbim de etică. De cealaltă parte, site-ul http://www.click.ro este de departe axat doar pe ceea ce ar constitui senzaţionalul. Aici majoritatea informaţiilor redau conţinut care nu se recomandă minorilor. Site-ul conţine materiale foto şi video cu conţinut pornografic plus link-uri care trimit către alte site-uri de acest gen. Acestea sunt plasate în topul ştirilor, iar în ultima parte a site-ului putem găsi ceva informaţii despre frumuseţe sau sănătate.
 
De aici nu putem decît să contatăm o problemă – lipsa de control şi cenzură pentru domeniul internet –ceea ce trebuie să se facă, dat fiind pericolul constant, o soluţie, este apanajul altora mai în măsură. Absorbit de calculator, omul nu mai filosofează original şi originar. El preia deja gata informaţia iar efortul creaţiei restrânse ţine de un domeniu vetust. În acest context, apare întrebarea, cum poate fi modelat comportamentul unui copil de 10 ani care involuntar accesează unul dintre aceste site-uri? Este ceva incontrolabil, astfel că omul nu poate decît să se resemneze pentru că el « simte » o dizabilitate în faţa noilor tehnologii. Oricine se simte ameninţat de Internet, tocmai în virtutea faptului că se simte ameninţat, el este un om al eticii. Desigur nu trebuie să extrapolăm nepermis, însă putem prezuma că pentru a fi un om într-o concordanţă cu anumite principii, valabile până astăzi, acest statut se acordă valorilor doar dacă omul, în genere, se simte capabil să primească şi să valorifice constitutiv. Din moment ce se promovază nonvalorile iar presa tinde să facă aceste lucru, oamenii nu mai pot lupta pentru valori, el se simte incapabil de a rămîne imun la toate informaţiile care mai mult îl destabilizează decît îl formează ca personalitate. Cu toate, acestea astfel de site-uri sunt zilnic accesate de sute de mii de persoane. De exemplu, pe 21 noiembrie site-ul cancan a înregistrat 426.172 de vizitatori, iar site-ul click.ro – 286.468 vizitatori. Aceste cifre demonstrează interesul navigatorilor pentru astfel de informaţii.
Jurnalismul online a ridicat intotdeauna o serie de probleme de natură etică. Unele dintre ele sunt prezentate şi de Joseph R. Dominick în cartea sa “Ipostazele comunicarii de masă”. Autorul se întreabă care este linia efectivă de demarcaţie dintre ştiri şi comerţ în cadrul unui site web? În cazul presei tradiţionale, pentru ca integritatea jurnalistică să fie protejată, a fost separată partea editorială a unui ziar de cea de afaceri. Când vine vorba de ediţiile online, delimitarea este neclară. Site-urile publică articole care nu conţin doar informaţii, dar şi îi îndeamnă pe cititori sa cumpere anumite articole. De exemplu, cancan.ro are rubrica shopcancan care, dacă este accesată îi permite urilizatorului să cumpere online. De cealaltă parte, click.ro îşi promovează propriile rubrici, dar publică şi imagini cu caracter publicitar. Ziarul cîştigă un venit de pe urma fiecărei vânzari de acest gen.
Referindu-se la link-urile pe care le publică site-ul, autorul afirmă că dacă un ziar online conţine link-uri care trimit la site-uri externe, este el responsabil pentru conţinutul acestor site-uri. Spre deosebire de site-ul cancan care conţine link-uri care au caracter publicitar, site-ul click.ro face trimitere la mai multe site-uri cu caracter pornografic, ceea ce ţine într-un fel de politica şi specificul ziarului.
În ceea ce priveşte atitudinea ziarelor în privinţa rectificărilor, ne este cunoscută politica specifică ziarelor tradiţionale cu privire la momentul şi amplasamentul rectificărilor. Majoritatea ediţiilor electronice nu practică asemenea procedee. În cazul în care comit o eroare, pur si simplu o corectează în momentul primirii unei sesizari de la cititori, fără a recunoaşte comiterea erorii.

Cîteva dintre explicaţiile pentru care etica în mass media online nu se mai ia în
considerare sunt:
– cu cât cererea pentru presa de scandal creşte, cu atât normele etice devin mai greu de aplicat;
– instituţiile de presă tind să caute reguli dintre cele mai flexibile, iar multe nici nu vor să audă de etică;
– în numeroasele procese de calomnie intentate jurnaliştilor şi instituţiilor media, invocarea regulilor de etică, nu ar face decât să le dea apa la moară victimelor presei;
– nu în ultimul rând, companiile de presă diferă semnificativ între ele, având o diversitate de standarde morale, în funcţie de cei aflaţi la conducere.
Cutia lui Potter este un model teoretic – i se poate spune şi diagramă, i se poate spune şi matrice – care poate fi utilizat pentru a analiza etica în comunicarea virtuală. Ea stă oarecum la antipodul faimoasei cutii negre, care ( de inspiraţie cibernetică) punând semnul echivalenţei între computer şi conştiinţă, raţionează astfel : ştim ce intră(in put) în conştiinţă (computer) ca informaţie, respectiv experienţă stocată ; ştim ce iese (out put) din conştiinţă (computer) sub forma comportamentului, care este testabil, deci măsurabil ; dar nu ştim – şi nu putem şti – ce se petrece în interiorul conştiinţei – între intrări şi ieşiri – de aceea conştiinţa rămâne o cutie neagră.

Unul din elementele acestui model face referire la loialitate. Raportată la jurnalişti, Potter identifică 5 dimensiuni:
1. Datoria faţă de noi înşine. Menţinerea integrităţii şi urmarea căii dictate de
conştiinţă este cea mai bună alternativă în multe situaţii. Totuşi, atunci cînd vorbim de ziarele de scandal, important este să îndeplineşti sarcina care îţi este pusă în faţă, se urmăreşte interesul propriu fără a se ţine cont şi de conştiinţă.
2. Datoria faţă de clienţi / abonaţi / susţinători. Atîta timp cît cititorii plătesc abonamente, cumpără ziare, jurnaliştii au o obligaţie în faţa lor.
3. Datoria faţă de organizaţie sau firmă. Adesea, politica unei companii nu
este cea mai bună, totuşi loialitatea faţă de un patron poate fi un lucru binevenit. Cu toate acestea, jurnalistul are o datorie mult mai importantă faţă de cititorii săi, astfel că este obligat să participe la demascarea acţiunilor persoanelor care dăunează organizaţiei.
4. Datoria faţă de colegii de breaslă. Adesea, cea mai puternică obligaţie a
unui jurnalist este cea faţă de colegii care realizează o muncă asemănătoare. Este cunoscut faptul că reporterii tind să aprecieze angajamentele faţă de alţi reporteri şi faţă de standardele lor profesionale. Unii chiar adoptă un comportament de adversitate faţă de redactori şi editori pe motivul violării unor reguli general acceptate.
5. Datoria faţă de societate. Aceasta este o dimensiune foarte importantă
atunci cînd vorbim de mass-media şi se identifică cu noţiunea de responsabilitate socială. Problemele de intimitate şi confidenţialitate întîlnesc întotdeauna argumentul binelui societăţii, iar “Dreptul publicului de a fi informat” a devenit slogan jurnalistic. Violenţa şi pornografia în divertismentul mass-media sunt, în mod clar, probleme sociale. În asemenea cazuri, beneficiul companiei sau cel personal nu sunt justificate, loialitatea faţă de colectivitate este cea care garantează calitatea morală.
În concluzie, putem menţiona că, din păcate, în mediul virtual noţiunea de etică se pierde prin mulţimea de articole cu tentă de violenţă sau pornografie. Nu putem împiedica acest fenomen pentru că nu există nici o lege care să protejeze utilizatorul. Astfel, spaţiul virtual ne oferă sub conceptul de informaţie, o mulţime de idei care tind să schimbe comportamente, de cele mai multe ori negativ. Acestea sunt promovate în locul valorilor care, care ar trebui să existe în presă astfel încît sentimentul sincer al responsabilităţii sociale şi preocuparea reală pentru cetăţeni să devină trăsături definitorii ale tuturor activităţilor mass-media contemporane, în ştiri, publicitate, relaţii publice etc.